Le Corbusier

Charles-Édouard Jeanneret-Gris
Cunoscut, sub pseudonimul pe care l-a adoptat, drept Le Corbusier
6 octombrie 1887–.27 august 1965
A fost un arhitect, urbanist, decorator, pictor, sculptor, realizator de mobilier, teoretician şi scriitor elveţian, naturalizat cetăţean francez, faimos, pentru contribuţiile sale importante la curentele arhitecturale ce astăzi poartă numele de modernism, brutalism sau stilul internaţional în arhitectură, alături de Ludwig Mies van der Rohe, Walter Gropius şi Theo van Doesburg. Le Corbusier este, de asemenea, cunoscut ca teoretician şi promotor al Purism-ului, respectiv al conceptului de arhitectură adaptată proporţiilor şi nevoilor fireşti ale corpului uman, precum şi forţa motrice a seriei de congrese dedicate arhitecturii, Congrès International d'Architecture Moderne, care au influenţat pentru mai multe decenii drumul arhitecturii secolului al XX-lea.
Le Corbusier a fost un pionier în studiile teoretice atît ale urbanismului modern, dedicîndu-se găsirii de soluţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai pentru rezidenţii oraşelor aglomerate, creînd un concept şi o realizare concretă a ceea ce a fost numită o unitate de locuit (Unité d'habitation), cît şi designului modern la modul foarte general (şi nu doar a designului arhitectural cum este adeseori subcotat), excelînd în a pleca de la stilul Art Deco, deschizînd apoi noi drumuri. Cariera sa s-a întins de-a lungul a cinci decenii, timp în care au fost construite sub semnătura sa clădiri impresionante în Europa vestică şi respectiv în Franţa, India, Rusia şi una chiar în Statele Unite ale Americii.

Biografie timpurie şi educaţie, 1887 - 1913

S-a născut ca Charles-Edouard Jeanneret-Gris în La Chaux-de-Fonds, un orăşel din cantonul Neuchâtel din nord-vestul Elveţiei, situat în munţii Jura, la câţiva kilometri de Franţa. A urmat o grădiniţă care utiliza metodele educative ale lui Froebel, care considera fiecare copil ca un individ aparte cu nevoile sale specifice.

Le Corbusier a fost atras de artele vizuale, studiind la Şcoala de artă La-Chaux-de-Fonds sub direcţia lui Charles L'Éplattenier, care la rândul său studiase la Budapesta şi Paris. Profesorul său de arhitectură de la aceeaşi şcoală a fost arhitectul René Chapallaz, care a exercitat o amplă influenţă a proiectării caselor timpurii proiectate şi construite de Le Corbusier.

În anii săi timpurii a călătorit adesea în întreaga Europă pentru a scăpa din atmosfera prea "provincială" a oraşului natal. Astfel, în 1907 a călătorit la Paris, unde a lucrat în oficiile companiei lui Auguste Perret, specialistul francez în beton armat. Între octombrie 1910 şi martie 1911 a lucrat pentru cunoscutul arhitect german Peter Behrens, în atelierul căruia a ucenicit împreună cu alţi doi arhitecţi importanţi ai secolului XX, Ludwig Mies van der Rohe şi Walter Gropius. Cu aceeaşi ocazie, şi-a reactivat germana sa pasivă, devenind fluent în această limbă. Ambele experinţe profesionale se vor dovedi extrem de importante pentru cariera şi devenirea sa ulterioară.

La sfârşitul anului 1911, va întreprinde o călătorie în sud-estul Europei vizitând Grecia şi Turcia, umplând numeroase caiete cu schiţele a ceea ce văzuse, incluzând unele schiţe devenite ulterior faimoase ale Partenonului, ale cărui forme le va elogia în culegerea sa de eseuri de arhitectură, Vers une architecture, din 1923.

Le Corbusier a predat la şcoala lui din La-Chaux-de-Fonds în perioada Primului Razboi Mondial, revenind la Paris doar după ce războiul s-a terminat. În cei 4 ani petrecuţi în Elveţia, el a lucrat la studii arhitecturale utilizând tehnicile moderne. Unul dintre aceste studii fiind "Dom-ino" House (1914-1915).

În prima ediţie a jurnalului, în 1920, Charles-Edouard Jeanneret a adoptat numele Le Corbusier, o forma alternantă a numelui bunicului său din partea mamei, "Lecorbesier", ca un pseudonim, reflectând credinţa sa că oricine se poate reinventa pe sine. Câţiva istorici ai arhitecturii pretind că acest pseudonim s-ar traduce prin "cel care este ca cioara". Adoptând un singur nume, pentru a se identifica, era în vogă pentru artişti, în foarte multe locaţii în acea eră, mai ales printre aceia de la Paris.

Între 1918 si 1920, Le Corbusier n-a construit nimic, concentrându-şi eforturile asupra teoriei puriste şi pictatului. În 1922 Le Corbusier şi Jeanneret au deschis un studio la Paris, Str. Sevres nr. 35.

Studiile sale teoretice au avansat rapid în câteva modele diferite de case destinate unei singure familii. Printre acestea era şi Maison "Citrohan", un joc de cuvinte adresat producătorului francez de automobile "Citroen".

The Villa Savoye is considered by many to be the seminal work of the Swiss architect Le Corbusier. Situated at Poissy, outside of Paris, it is one of the most recognisable architectural presentations of the International Style. Construction was substantially completed ca. 1929.

The house was emblematic of Le Corbusier work in that it addressed "The Five Points", his basic tenets of a new aesthetic of architecture constructed in reinforced concrete:

1. The pilotis, or ground-level supporting columns, elevate the building from the damp earth allowing the garden to flow beneath.
2. A flat roof terrace reclaims the area of the building site for domestic purposes, including a garden area.
3. The free plan, made possible by the elimination of load-bearing walls, consists of partitions placed where they are needed without regard for those on adjoining levels.
4. Horizontal windows provide even illumination and ventilation.
5. The freely-designed facade, unconstrained by load-bearing considerations, consists of a thin skin of wall and windows.

The Villa Savoye was designed as a weekend country house and is situated just outside of the city of Poissy in a meadow which was originally surrounded by trees. The polychromatic interior contrasts with the primarily white exterior. Vertical circulation is facilitated by ramps as well as stairs. The house fell into ruin during World War II but has since been restored and is open for viewing.

Informally known as "Ronchamp", the chapel of Notre Dame du Haut in Ronchamp (French: Chapelle Notre-Dame-du-Haut de Ronchamp), completed in 1954, is one of the finest examples of the architecture of Franco-Swiss architect Le Corbusier and one of the most important examples of twentieth-century religious architecture.

The site is high on a hill near Belfort in eastern France. There had been a pilgrimage chapel on the site dedicated to the Virgin Mary, but it was destroyed during the Second World War. After the war, it was decided to rebuild on the same site. The Chapelle Notre-Dame-du-Haut, a shrine for the Roman Catholic Church at Ronchamp, France was built for a reformist Church looking to continue its relevance. Warning against decadence, reformers within the Church looked to renew its spirit by embracing modern art and architecture as representative concepts. Father Marie-Alain Couturier, who would also sponsor Le Corbusier for the La Tourette commission, steered the unorthodox project to completion in 1954.

The chapel at Ronchamp is singular in Corbusier's oeuvre, in that it departs from his principles of standardisation and the machine aesthetic, giving in instead to a site-specific response. By Le Corbusier's own admission, it was the site that provided an irresistible genius loci for the response, with the horizon visible on all four sides of the hill and its historical legacy for centuries as a place of worship.

This historical legacy was woven in different layers into the terrain – from the Romans and sun-worshippers before them, to a cult of the Virgin in the Middle Ages, right through to the modern church and the fight against the German occupation. Le Corbusier also sensed a sacred relationship of the hill with its surroundings – the Jura mountains in the distance and the hill itself, dominating the landscape.

The nature of the site would result in an architectural ensemble that has many similarities with the Acropolis – starting from the ascent at the bottom of the hill to architectural and landscape events along the way, before finally terminating at the sanctus sanctorum itself – the chapel. You cannot see the building until you reach nearly the crest of the hill. From the top, magnificent vistas spread out in all directions.